,

Vernisajul expoziției Media Art Prize Only Tomorrow 2025

Posted by

Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, Galeria Alfa din Arad a găzduit vernisajul expoziției Media Art Prize –  Only Tomorrow, primul concurs de artă media dedicat adolescenților din Arad.

Evenimentul a adus în fața publicului lucrările premiate în cadrul competiției și a fost deschis printr-un cuvânt introductiv al Laurian Popa, artist și conf. univ. la Facultatea de Design, Universitatea Aurel Vlaicu Arad.

Atmosfera de la deschidere a fost una interactivă, tinerii artiști având ocazia de a-și prezenta personal lucrările, realizând un tur ghidat al expoziției, unde au discutat cu publicul despre conceptele și tehnicile pe care le-au utilizat. Tot în cadrul serii a avut loc și ceremonia oficială de premiere.


Premiul I a fost acordat lui Lauko Thora (16 ani) pentru lucrarea Home Renovation Through Demolition. Realizată prin fotogrammetrie, modelare 3D și print 3D, instalația video problematizează mitul conform căruia durerea și suferința ne fac oameni mai buni, sugerând, dimpotrivă, caracterul distructiv al acestei idei.

Premiul II a revenit lui Rus Cătălin Cristian (19 ani), autorul proiectului Tarot – Seraphim Visions, un set de 22 de cărți de tarot ce reinterpretează Arcana Majoră prin fotografie, colaj și ilustrație digitală. Lucrarea explorează introspecția personală și simbolismul spiritual.

Premiul III a fost obținut de Zabos Krisztina (17 ani) pentru Găsit și pierdut, o ilustrație digitală creată în Procreate, ce surprinde trecerea de la copilărie la maturitate printr-o scenă simbolică a regăsirii de sine.


Premii și distincții speciale

Printre lucrările remarcate se numără:

  • Elisa Moga (16 ani) Premii speciale – Participare Youth Exchange Ars Electronica:– Trăiește momentul – ziua de mâine nu este promisă nimănui, (Premiu special – Participare Youth Exchange Ars Electronica) o instalație-video ce discută dependența de tehnologie și nevoia de reconectare cu realitatea.
  • Maia Stănescu (17 ani) – Marea Neagră: prețul adevărat al petrolului (Premiu special – Participare Youth Exchange Ars Electronica), un afiș digital cu mesaj ecologist, ce atrage atenția asupra distrugerilor provocate de exploatarea resurselor.
  • Ardelean Lorena (17 ani) – Înăuntrul meu, o animație stop-motion despre depășirea auto-limitărilor și redescoperirea voinței.
  • Codrean Iulia (18 ani) – Echilibru în contrast, o animație în stil cartoon ce personifică elementele apă și foc pentru a vorbi despre diversitate și armonie.
  • Glăvan Maia Valentina (18 ani) – Jurnal vizual, un colaj video inspirat de experiențe personale din liceu, cu tentă nostalgică.
  • Kun Maria (17 ani) – Mad Hatter, o ilustrație digitală expresionist-fantastică, inspirată de estetica absurdului și de „Alice în Țara Minunilor”.
  • Mateș Patricia Ana-Maria (19 ani) – To sugar – Space2, o ilustrație digitală în care astronautul explorează un univers fantastic populat de creaturi din zahăr, pești cosmici și meduze simbolice.

Invitați speciali:

  • Sophie Kurz (Austria) cu proiectul Detaliu în viață, o explorare a frumuseții ascunse în gesturile și momentele cotidiene.
  • Balázs Szélig (Ungaria) cu proiectul Sistem profesionist de măsurare a timpului un proiect inovator de cronometrare profesională, aplicabil în sport și activități de hobby.


Evenimentul i-a avut ca invitați speciali pe Sophie Kurz (Austria), câștigătoare a concursului u19 – Create Your World / Ars Electronica 2025 și pe Balázs Szélig (Ungaria) – câștigător al concursului <19 Shape Your World / C3 Foundation 2024, care au fost și ei prezenți și discutat despre lucrări cu publicul din sală.

Expoziția reunește creații ale artiștilor cu vârste între 14 și 19 ani, punând în valoare expresii artistice digitale, video, de animație și instalație, și aduce în prim-plan energia și prospețimea noii generații de creatori.

Prezentă la vernisaj, Nita Mocanu, președinte al Asociației Doar Mâine, a subliniat importanța susținerii educației artistice contemporane pentru tineri și a anunțat că există planuri ca, în anii următori, concursul Media Art Prize să fie extins la nivel național. Astfel, tot mai mulți adolescenți din România vor avea ocazia să își prezinte creațiile și să intre într-un dialog direct cu publicul și profesioniștii din domeniul artelor media.


Programul de vizitare al expoziției a fost:

  • Marți – Vineri: 14:00 – 19:00
  • Sâmbătă – Duminică: 16:00 – 20:00
  • Luni: închis

Expoziția a fost deschisă în perioda 21 septembrie – 4 octombrie 2025.


Despre proiect

Media Art Prize – Only Tomorrow este un program educațional și cultural inițiat de Asociația Doar Mâine, care încurajează expresia artistică digitală și reflecția critică asupra prezentului și viitorului.

Proiectul este realizat de Asociația Doar Mâine și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Media Art Prize Only Tomorrow este un proiect al Asociației Doar Mâine, dedicat susținerii educației artistice contemporane și promovării tinerilor artiști.

Asociația Doar Mâine este o organizație non-guvernamentală fondată în 2022 în Arad, România, care promovează proiecte transdisciplinare la intersecția dintre artă, educație, tehnologie și ecologie. Scopul său este de a crea contexte inovatoare de învățare și expresie artistică, adresate în special tinerilor și cadrelor didactice.

Parteneri:
Ars Electronica Festival (AT), Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, Complexul Muzeal Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Asociația ArtCrowd București.

Sponsor: EATON

Text de: Denisa Ruzsa