BOGDAN MATEI ȘI ANDREI PITUȚ – THE FUTURE LOOKS CLEAN

Posted by


Context
În anul 2020, trei companii gigant din industria alimentară internațională au fost numite pe primele locuri din topul celor mai mari poluanți cu masă plastică, pentru al treilea an la rând. În ciuda declarațiilor oficiale conform cărora aceștia iau măsuri pentru a reduce poluarea cu plastic.
Atunci când o companie sau o organizație iși focusează campaniile de marketing pe a își crea o imagine sustenabilă în loc să își canalizeze eforturile pentru a reduce impactul pe care îl au asupra mediului putem considera că acestea fac “Greenwashing”.
Greenwashing-ul ocupă spațiu importamnt în combaterea problemelor de mediu, precum schimbări climatice, poluarea oceanelor cu plastic, poluarea aerului și dispariția unor specii globale.

Jay Westerveld utilizează pentru prima dată termenul de “Greenwashing” în 1986 într-un eseu prin care critică ironia din spatele campaniei “salvează prosopul” desfășurată în hoteluri în acea perioadă – Westerveld susține în eseul său că în spatele campaniei se află defapt intenția companiilor de a reduce costurile cu igienizarea prosoapelor sub paravanul unei campanii care ar prezenta hotelurile ca fiind eco-friendly.

THE FUTURE LOOKS CLEAN
Instalația artistică realizată de artiștii Andrei Pituț și Bogdan Matei problematizează “promisiunea unui viitor utopic prin intermediu ironiei și a dimensiunii interactive prin care publicul participă direct la actul de a chestiona adevărul.”(Bogdan Matei)
În viziunea artiștilor materialitatea este sacrificată în favoarea producției pe scară largă. Astfel apare din nou problematizarea izolării lumii umane de lumea naturală prin ruperea cu contactul direct cu materialul si procesul de fabricație, a “meșteririi” unor produse.
Andrei Pituț și Bogdan Matei duc totuși mai departe această idee a efectelor producției pe scară largă în defavoarea mediului, ridicând problema absurdității din spatele promisiunilor marilor companii de a oferi produse mai sustenabile pentru un viitor mai curat.

Bogdan Matei, andrei Pituț, “The future looks clean”, instalație


Bogdan Matei, Andrei Pituț“The future looks clean”, instalație
Bogdan Matei, Andrei Pituț“The future looks clean”, instalație


Bogdan Matei este artist vizual și asistent de cercetare la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Practica sa artistică este situată la granița dintre noile media și cele tradiționale.
Prin cercetarea sa artistică, el pune la îndoială probleme legate de statutul obiectului de artă, spațiul virtual, inteligența artificială și statutul artistului emergent.
Bogdan Matei a expus în diferite contexte expoziționale din țară și străinătate: Kunsthalle Bega, Timișoara; Mulhouse Biennale 09, Franța; Fundația Art Encounters, Timișoara; Bucharest Biennale 10; Institutul Francez din Cluj Napoca; Wool Museum, Covilha, Portugalia; City Art Gallery, Plodviv, Bulgaria; Centrul de Interes, Cluj-Napoca;

Andrei Pituț este artist vizual specializat în Sculptură, în prezent doctorand în cadrul Facultății de Arte și Design Timișoara. Andrei este preocupat și cercetează relația dintre materialele găsite și relația lor cu memoria și cadrul urban.
“Matrialitatea cât și ideea de meșteșug fac obiectul cercetării mele artistice, lucrările sunt create și produse pe această premisă, unde accentuez ideea de serialitate prin fabricarea acestora de mână. Metoda de producție aleasă este una aproape utopică în contextul actual al industriei de producție pe scară largă și a tehnologiilor de scanning și printare 3D. “
Andrei Pituț a luat parte la o serie de expoziții de grup, cele mai importante fiind expozițiile SEEING TIME la Kunsthalle Bega din Timișoara (2019) şi Art Safari – YOUNG BLOOD (2019). ARTA TIMPULUI TĂU din București şi SENSUL SCULPTURII (2021) la Sector 1 Gallery, București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *